Studenții Facultății de Științe Economice sunt invitați să își depună dosarele pentru acordarea BURSEI SOCIALE la Secretariat -Clădirea V1 (după sala de gimnastică a UO), în perioada 09.10.2020 – 23.10.2020, dacă sunt eligibili, în sensul art. 13 din Metodologia Facultății de Științe Economice de acordare a burselor.
Extras din Metodologia Facultății de Științe Economice de acordare a burselor:
“Art. 13. Bursele sociale
(1) Burse sociale sunt burse pentru susținerea financiară a studenților și sunt acordate din fonduri de la bugetul de stat și din taxele de școlarizare în valută, pe bază de cerere, în funcție de situația socioeconomică a familiei studentului, a criteriilor generale stabilite prin Regulamentul Universității din Oradea de acordare a burselor și a cerințelor specifice prevăzute de prezenta metodologie.
(2) Bursele sociale au rolul de a asigura condiții minime de subzistență pentru studenții proveniți din medii socioeconomice defavorizate, din familii defavorizate și celor pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, în vederea parcurgerii programelor de studii universitare la care sunt înscriși.
(3) Sunt eligibili pentru a obține o bursa socială:
- a) Studenții orfani de unul sau ambii părinți, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, și care nu realizează venituri peste salariul de bază minim net pe economie;
- b) Studenții bolnavi de TBC, care se află în evidența unităților medicale, cei care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbție grave, insuficiență renală cronică, astm bronșic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular, și care nu realizează venituri peste salariul de bază minim net pe economie;
- c) studenții a căror familie nu a realizatîn cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie (IUNIE 2020, IULIE 2020, AUGUST 2020)
(4) Limita de vârstă pentru a beneficia de bursă socială este 35 de ani.
(5) Pentru acordarea burselor sociale, singurul criteriu academic este cel de promovabilitate (în conformitate cu Regulamentul ECTS în vigoare).
(6) Bursele sociale se acordă în ordinea crescătoare a venitului lunar net mediu pe membru de familie în limita fondului repartizat pentru această categorie.”
Salariul de bază minim net la nivel naţional începând cu 01.01.2020 este de 1346 lei. Venitul lunar net mediu luat în considerare este cel aferent lunilor iunie 2020, iulie 2020 și august 2020.
- Anexa 3_Documente-necesare-dosar-bursa-sociala-ocazionala
- Anexa 4_Model cerere de acordare a bursei sociale_de performanta_specială
- Anexa 5_Declaratie de venituri_pe proprie raspundere
- Calendar Burse Sem I an univ 2020-2021
- Metodologie-burse-FSE-16.10.2017.
- Regulament de acordare a burselor si a altor forme de sprijin material pentru studentii UO HS 19.02.2018
- Salariul de baza minim net la nivel natioanal 2020