Back to Top

Mesajul decanului

 

Dragi studenți, colegi și parteneri ai Facultății de Științe Economice,

 

Facultatea de Științe Economice din Universitatea din Oradea se remarcă printr-o tradiție solidă în formarea de specialiști de înaltă calificare în domeniul afacerilor internaționale, al economiei, contabilității, finanțelor, al marketingului și managementului, contribuind astfel la dezvoltarea economică şi socială a comunităţii regionale, naționale și europene.

Misiunea facultății noastre se fundamentează pe creșterea calității procesului educațional susținut de cadrele sale didactice și pe consolidarea parteneriatului facultate–student-mediul de afaceri, în vederea asigurării atractivității și adaptabilității ofertei educaționale la cerințele pieței de muncă aflată într-o continuă transformare. Facultatea de Științe Economice se mândrește a avea parteneriate solide atât cu entități din mediul economico-social, cât și cu alte universități și institute de cercetare din țară și străinătate prin care oferă pentru studenți oportunități valoroase de stagii de practică/internship/mobilități de studii, atât interne cât și externe, finanțate prin programul Erasmus+.

Facultatea de Științe Economice gestionează în octombrie 2024 peste 1500 de studenți și are o ofertă educațională foarte bogată și în continuă dezvoltare:

- 8 programe de studiu acreditate la învăţământul universitar de licenţă (6 în limba română și 2 limba engleza), atât la forma de învăţământ cu frecvență (IF), cât şi la forma de învăţământ la distanţă (ID): Afaceri internaţionale, Contabilitate şi informatică de gestiune, Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Finanţe şi bănci, Management, Marketing, Business Administration, International Business;

- 12 programe de master acreditate (9 în limba română și 3 în limba engleză): Administrarea afacerilor interne şi internaţionale ale IMM-urilor, Administrarea afacerilor regionale, Contabilitatea, auditul şi gestiunea afacerilor, Economia şi administrarea afacerilor în turism şi industria ospitalităţii, Finanţe, bănci, asigurări, Fiscalitate și gestiune financiară, Managementul organizaţiei, Marketing şi comunicare în afaceri, Relaţii Economice Europene, Business Administration, Internațional Business Administration, Advanced Management

- 3 domenii de doctorat acreditate Administrarea Afacerilor, Economie și Finanțe în cadrul Şcolii doctorale de Științe Economice.

 

Vă invităm să profitați de toate oportunitățile, proiectele, activitățile extracurriculare pe care Facultatea de Științe Economice, Universitatea din Oradea împreună cu partenerii săi vi le pun la dispoziție, să învățați și să vă dezvoltați în mod continuu, astfel încât împreună să reușim să construim un viitor prosper pentru noi toți.

 

Cea mai bună carte de vizită pentru noi sunt absolvenții noștri economiști!

Decan al Facultății de Științe Economice, Universitatea din Oradea

Prof.univ.dr. habil. Claudia-Diana Sabău-Popa