Back to Top

Management

Programul: MANAGEMENT

Domeniul de licenţă: MANAGEMENT

Licenţiat în Ştiinţe Economice

Misiunea programului de studii universitare de licență Management este aceea de a forma conducători, manageri şi lideri de grupuri, echipe, organizații şi instituții prin dezvoltarea competențelor antreprenoriale, manageriale şi de leadership ale acestora, de a contribui la dezvoltarea teoriei şi practicii managementului românesc în context european şi internațional.

Absolvenţii programului de studii universitare de licenţă Management vor dobândi, printre altele, abilități cum ar fi:

  • Capacitatea de culegere, procesare şi analiză preliminară a informaţiilor necesare fundamentării şi elaborării deciziilor;
  • Capacitatea de a îndeplini performant şi în timp real atribuţii în domeniile demersului strategic, planificării, organizării, antrenării-coordonării şi controlului în sprijinul activităţilor manageriale;
  • Capacitatea de a însuşi şi aplica, în mod ştiinţific, ansamblul de metode, tehnici, proceduri specifice managementului;
  • Abilitatea de comunicare şi negociere în medii culturale diverse;
  • Deprinderea de a participa în mod performant la activităţile de recrutare, selecţie şi angajare a resurselor umane;
  • Capacitatea de a iniţia şi de a dezvolta afaceri mici şi mijlocii (proprii şi pentru terţi).

Beneficii: studenții noștri vor beneficia de acces la resurse educaționale de top, utilizarea platformei educaționale online Moodle, acces la laboratoare de specialitate, programe de mobilităţi internaţionale, internship-uri în organizații, workshop-uri şi concursuri studenţeşti;i, activități extra-curriculare.

Studenții vor studia multe discipline: Simulări şi proiecte de management, Managementul serviciilor, Managementul resurselor umane, Management operațional, Proiecte economice, Comportament organizațional, Management comparat, Management internațional, Managementul calității, Management strategic, Analiza strategică a mediului concurențial,  Managementul producţiei.

 

Oportunități de carieră: Absolvenții acestui program beneficiază de multiple oportunități de angajare. Printre job-urile care se potrivesc absolvenților acestui program: Consultant în management, Consilier/expert/economist în management, Cercetător economist în management, Consilier/expert/inspector/referent/economist în gestiune economică, Cercetător economist în gestiunea economică, Asistent de cercetare economist în gestiunea economică.